Romania in contextul international sau Conu Leonida fata de reactiunea

N-o sa incetez niciodata sa fiu uimit, de cat de aproape este astazi realitatea noastra cotidiana fata de “Momentele si schitele” lui Ion Luca Caragiale, la aproape un secol de la dezvaluirea acestora catre marea majoritate. Aceleasi tradari si jocuri politice, aceeiasi politruci cu aceeasi educatie si directie unica spre ingrosarea propriilor buzunare, aceleasi scrisori pierdute...

Din pacate, dar mai ales, acelasi Conu Leonida, care intruchipeaza cu atata fidelitate actualul electorat roman. N-o sa insist asupra “mladierii” electoratului roman functie de vant, dar nu se poate sa nu remarc ca douazeci de ani de exercitiu democratic, nu numai ca aproape a anihilat orice vointa a electoratului din tara asta, dar inclin sa cred ca acestuia chiar ii place sa fie deservit cuiva, celui fara fata, care indeasa micii, uleiul si pachetul de faina in “sacosa electorala”.

Mizeria umana care o sa triumfe catre suprafata in preajma alegerilor si care o sa satisfaca setea neostoita a majoritatii de trivial, nu mai impresioneaza pe nimeni... cei cativa care mai latra nu vor avea incotro si vor fi nevoiti sa lese satra sa treaca pentru inca alti patru ani.

Intre timp majoritatea tampa a electoratului romanesc, nu va realiza si evident, nu va tine seama in punerea degetului pe fituica votului, de conditiile interne si internationale, de raporturile pe care tara noastra le are cu Uniunea Europeana, caci ne mandrim nevoie mare cu aceasta calitate de membra a Uniunii Europene, ci va trimite in continuare pe cei mai putin meritorii dintre polititcenii romani sa ne reprezinte tara in Parlamentul European, ca in final vocea numarul unu a tarii, gajaita de chiolhanurile mult prea dese in ultima vreme, sa afirme cu nerusinare ca singura cale de supravietuire a Uniunii Europene sta in unificarea statelor membre.

Satui de otrava pe care presedintele tarii ne-o toarna zilnic pe urechi prin intermediul mass-mediei aservite, ne intoarcem privirile catre trecut si privim cu speranta spre viitor, caci desi luminita de la capatul tunelului este inca departe si, probabil, inca nu s-a nascut romanul care sa fie un presedinte onest, ce va sa puna interesul majoritatii inaintea celor proprii si de partid, trebuie sa mergem cumva mai departe.

Lipsiti de resursele tarii care au incaput in ratiuni straine, romanii sunt huliti chiar si in propria tara, nematinand seama ca in-afara granitelor tarii, statele membre, civilizate, ale Europei, au inceput sa aiba greturi la mana intinsa de conationalii nostri putin mai colorati la fata, care ne fac “cinste” oriunde se duc... generalizand si reducand viata romanilor la ceea ce inseamna tigan, hot, lenes, parvenit, cersetor, nespalat, incult, necivilizat si prost... ca si cum toate belele lumii acestea s-au strans in interiorul arcului carpatic, uitand de propriile lepre... si ca fiecare padure isi are propriile uscaturi...

Si lipsa de reactie inseamna de cele mai multe ori un raspuns, tacit, umilitor. Este pacat sa critici acolo unde chiar nu este cazul... romanii au zburat printre primii oameni, n-au descoperit hartia igienica in secolul 21, noi am dat istoriei universale personalitati de marca ce fac cinste Panteonului Universal, asa cum acele state asa-zic civilizate nu se pot lauda ca au dat...

Dar ii este scris romanului un destin aparte, caci obisnuit cu munca grea si privatiunile de tot felul, cu siguranta va fi unul dintre supravietuitori, iar cel ce ridica pumnul nu va fi capabil sa iasa din propriile capcane economice pe care el insisi si le-a intins.

Se poate spune, ca mult prea lunga tranzitie pe care tot romanul o traverseaza de douazeci de ani incoace, l-au calit pe acesta sa faca fata oricarei crize economice, (chiar si pe principiul “ce-am avut si ce-am pierdut”), pentru ca romanul este, orice s-ar zice, si oricum ar fi criticat, descurcaret si muncitor, acolo unde multi altii au dat gres.

Am vazut si straini prost crecut si necivilizati, asa ca cel fara pacat are dreptul sa ridice primul piatra... acea piatra pe care un nebun o arunca in balta si alti zece destepti se chinuie s-o scoata... Am vazut romani care n-au refuzat sa faca munci pe care multi altii le-au desconsiderat, si care contribuie activ la “peticirea” unor economii aflate in declin si sau deriva...

Dar este usor, poate chiar prea usor, sa critici barna din ochiul celuilalt, fara sa vezi paiul din propriul ochi, si-n loc sa pui osu’ la treaba sa-ti ridici propria economie de acolo de jos unde ai aruncat-o prin datoriile uriase pe care cu voiosie le-ai facut vreme indelungata, strigi in gura mare “prindeti hotul”, cand tu cel ce critici romanul ca fiind nespalat si dobitoc, esti cel mai mare talhar.

Conu’ Leonida, poate ca n-are destula cultura, nu se ridica si nu nazuieste la “culmile civilizatiei” atinse de criticii sai, da’ tot mai stie sa fredoneze Rapsodia Romana, si asa prost si incult cum este, tot sta drept si-si sufleca manecile nedand inapoi de la nicio munca oricat de silnica si murdara ar fie ea... Crescut in cultul muncii, simplu, cu spirit liber si neinfrant de rautatile altora, Conu’ Leonida, este si va fi, indiferent de cat de amare or fi vremurile, un supravietuitor, fiind inscrise in genele sale mult prea adanc, pe langa alte calitati, si bunul simt.

Bun simt, pe care “civilizatia”, in goana sa catre bunastare a uitat sa dea dovada.

Romania “nestemata” – de FMI-BIRD blestemata

In continuare, perdeaua densa de fum lansata de guvernanzi se constituie intr-un mijloc sigur de a acoperi adevarul. De parca mai exista cineva in societatea civila care sa mai puna pret pe vorbele celor care conduc stramb tara. Asa-zisele “laude” primite de la FMI-BIRD, cum ca Romania sta mai bine fata de alte tari europene in ceea ce priveste gradul de indatorare si/sau pierderile/cresterile economice, nu fac decat sa intareasca opinia majoritatii privind cresterea gradului de... obedienta a guvernanzilor fata de stapan.

Asa cum in vechime stapanul isi pedepseste sau lauda sclavii, functie de... performanta sau in lipsa acesteia fata de gradul de obedienta, FMI-BIRD, mai strecoara si cate o soparla menita sa deturneze atentia majoritatii de la adevaratele scopuri... acestea fiind presiunea FMI-BIRD pe statul roman de a-si plati cumva arieratele... si asta pentru ca, probabil, marile multinationale carora statul roman le este dator, au inceput sa puna presiune pornind de la nivel inalt.

Nu este greu de inteles care sunt de fapt mecanismele prin care FMI-BIRD ajunge in timp sa controleze un guvern, o tara, si in final resursele acesteia. Status-Quo-ul in cazul Romaniei este unul clar: in lipsa unui program ferm de dezvoltare durabila a tarii, in lipsa unor strategii coerente si viabile in ceea ce priveste economia nationala viitoare, in lipsa unor mecanisme capabile sa apere ferm tara de orice agresiune straina fie ea de ordin politic sau economic, guvernul ajunge sa fie aservit FMI-BIRD, un guvern de paie cu o singura dorinta: un nou mandata pentru a conduce tara.

Evident ca FMI-BIRD nu vor sta cu bratele-n san si-si vor apara cu indarjire “investitia” cheltuita cu multa intelepciune si rabdare pe percursul a catorva zeci de ani, mai ales ca rezistenta la acest tip de “cotropire economica” este una nesemnificativa (societatea civila doarme, monstrul sta gata sa se nasca!).

Nu ne mai mira deloc faptul ca economia nationala este folosita pe post de tampon, in jocul nesfarsit de-a soarecele cu pisica pe care FMI-BIRD il joaca cu alte nenumarate economii care sunt controlate de catre acestea la nivel planetar. Suisurile si coborasurile sunt artificial create “din afara”, primand mai mult influenta factorilor externi asupra celor interni.

Daca SUA, au fost de acord pentru a-si salva economia nationala intrata puternic in vrie, sa-si mareasca pragul de indatorare, evitand astfel colapsul financiar coroborat cu incapacitatea de a–si plati datoriile externe, atunci FMI-BIRD s-a “gandit” sa mai ofere o gura de oxigen economiilor pe care le detine in control.

Bursele par a-si reveni din “uimire”, iar mecanismul economic planetar greoi, prinde a-si invarti din nou rotile, dandu-ne iluzia ca putem merge mai departe. Tocmai acest “mai departe”, ar trebui sa ne dea de gandit. Ce reprezinta el: o finalitate, initierea unei noi etape, un scop in sine... Oare teoria economica la nivel planetar este capabila sa raspunda la intrebari esentiale legate de economia globala? Suntem oare gata de a lua decizii care sa fie in sfarsit implementate in beneficiul miliardelor de indivizi care compun de fapt aceasta economie mondiala?

Intre timp, popoare greu incercate, lipsite cu desavarsire de orice resurse, ajung din nou sa fie infometate pana la extinctie, in timp ce alte economii, ajung sa “de-a pe din-afara” de mult prea plin. Decalajul dintre tarile lumii a trei-a si cele aflate in topul motoarelor economice, este “umplut” de catre FMI-BIRD cu economii, de tranzitie, de sacrificiu, in asemenea maniera incat prapastia sa fie pastrata daca nu adancita.

Semnalele economice in ceea ce priveste apropierea unor economii de colapsul financiar, sunt ignorate cu succes de catre FMI-BIRD care sunt capabile doar de solutii temporare, stiut fiind faptul ca infuzia de capital intr-o economie neperformanta sub forma creditarii, nu rezolva impedimentele care infraneaza economia respectiva. Nu-i dai unui cersetor bani, pentru ca acesta nu este capabil sa cheltuiasca banii cu chibzuinta, ci ii dai solutii (il inveti) prin care sa poata sa-si depaseasca conditia. Altminteri dania baneasca este in zadar...

Ceea ce se intampla acum pe plan economic la scara mondiala, pare a face parte dintr-un plan minutios pregatit, problemele aparand doar in cazul derapajelor de la planul initial. Aceste probleme nu pot fi rezolvate doar prin incercari stravezii de revitalizare a unor economii care nu produc decat datorii. Sau mai bine spus a unor economii incapabile sa-si achite datoriile dar si sa sustina economic pe cei din care este compusa.

O economie care nu face decat sa stranga cureaua, in speranta ca odata produse toate aceste reduceri, se produce si o diminuare a “nevoii de capital imprumutat”, coroborata cu credite contractate la nivel de avarie economica, precum si cu imposibilitatea de a porni si sprijini prin programe eficiente investitiile infrastructurale – in chip de moatoare partiale ale insasi economiei -, este una sortita sa fie sclava FMI-BIRD, o economie aflata in imposibilitatea unei acumulari fluente, o economie care merge doar in hopuri functie de lungimea sforilor manuite cu grija din umbra de catre emisarii FMI-BIRD.

Evident ca nu vom impusca mesagerul vestilor fie ele bune, fie rele, dar ar trebui sa avem nitica coloana vertebrala, sa nu mai pupam atata pantofii gauriti ai comisarului FMI-BIRD, si sa incercam in al treisprezece-lea ceas sa ne opunem intentiilor oneroase ale FMI-BIRD de a mai contacta noi credite de tip “acord preventiv”, fiindca este clar pentru toata lumea ca orice credit contractat de la FMI-BIRD, va atrage dupa sine renuntarea la un lucru, la o resursa, la o pozitie care ne situeaza tara inaintea altor economii mondiale.

Asa-zisele “reforme” economice cerute de FMI-BIRD in schimbul creditelor acordate, pastreaza trendul catre o catastrofa nationala, orizont care numai luminos nu-mi pare a fi. Sunt de acord ca statul trebuie sa se afle intr-o permananta schimbare, acesta launtrica framantare fiind de fapt izvorul oricarui progres, dar sa se faca cu masura tinand seama de potentialul si resursele tarii, fara a risca integritatea celor carora ar trebui sa se adreseze economia nationala.

Ideea esentiala trebuie sa fie urmatoarea: nu se face economie la nivel national pentru a sprijini sau feri de colaps statul; ci economia unei natiuni trebuie sa se adreseze celor multi, pentru care se face economia. Daca o natiune agoniseste pe seama celor multi, fara a le da acestora nimic inapoi atunci cand acestia au cea mai mare nevoie, toata agoniseala este nevoita sa incapa pe mainile celor straini de acea economie, asigurand progresul si prosperitatea unor economii straine de cauza proprie!

Evident, imi dau seama de utopia ideii promovate anterior, dar in egala masura nu pot, bunul simt mi-o cere, sa nu observ ca in acest moment economiile natiunilor care formeaza economia mondiala, nu este si nu sta la dispozitia celor multi, a “celeilalte majoritati”. Deocamdata in razboiul economic pe care omenirea il traverseaza, castiga minoritatea care controleaza sau incearca sa puna stapanire pe resursele planetare. Este evident, cine va fi castigator dintr-o astfel de “disputa economica”: cel sau cei care controleaza resursele planetare.

Si o intrebare finala: cand va face majoritatea eforturi vizibile si viabile de a controla toate aceste resurse in folos propriu?

Coasa statului taie jumatate din propriile aripi

Intr-un fel sunt de acord cu ceea ce s-a-ntamplat la BAC anul acesta. Piciorul trebuia pus in prag inca de acum cinci-zece ani. Toata lumea stia, mai mult sau mai putin, ca la Bac se copie... Mai ales la seral... Mai ales la un liceu din Podu’ Turcului... Am putut observa cum, de la an la an, tanara generatie, (viitor de aur tara noastra are!) incepe sa scape din mainile ocrotitoare ale parintilor, profesorilor si pedagogilor, fiind din ce in ce mai mult scapati catre... ispitele vremurilor noastre: internet, cablu, distractii facile, etc.

Am vazut cum cultura invatarii dispare de la o generatie la alta, fiind inlocuita cu... tupeul, cu nesimtirea, cu obraznicia, cu lenea si cu lipsa de vointa de care multi din tanara generatie fac dovada, cu bravada... specifica varstei. Evident ca nu putem generaliza, dar din pacate statisticile ne arata ca jumatate dintre aspirantii la maturitate, nu pot face dovada ca au dreptul sa fie numiti “maturi” in societatea subreda pe care cu greu, de douazeci de ani incoace, o zamislim.

Totusi, este trist ca aproape o generatie intreaga este lasata in deriva... nu intentionat insa, pentru ca guvernanzii isi au calculele lor. Nu a fost suficient ca guvernul sa taie... mai tot ce se putea taia..., injumatatind pe alocuri tot ce se putea injumatati... acum a venit randul sa taie jumatate si din viitorul tarii.

Posibilele motive ale statului de tip totalitarist in acesta chestiune, pot fi:

-          guvernul nu are nevoie de “supusi” semi-docti care se pot razvrati cu usurinta la masurile pe care le iau impotriva celor ‘’fara drept de cuvant‘’ . Votul unei paturi sociale slab pregatite pusa sa slugareasca statul este mult mai usor de controlat decat o masa de oameni cu o oarecare cultura.

-          guvernul are nevoie urgenta de mana ieftina de lucru destinata sa acopere “cererea” de forta de munca din domenii care nu necesita o pregatire sau specializare specifica.

-          guvernul are nevoie sa reduca masiv numarul de locuri din universitati, lovind in mod indirect in catedrele a sute de profesori universitari care prin diminuarea numarului de studenti isi vor pierde locurile de munca. (se diminueaza “povara” bugetara din mediul universitari).

-          segregarea paturilor sociale. Vointa statului de a controla o masa mare de contribuabili, nu se poate realiza decat prin adancirea prapastiei dintre paturile sociale, chiar daca in principiu, accesul la educatie este garantat prin constitutie, chiar daca educatia este un act gratuit, chiar daca majoritatea are acces la educatie, nu insa si la finalitatea acestei educatii intr-o forma cat de cat acceptabila si de catre societatea civila. Sunt de acord ca nu toti trebuie sa obtina BAC-ul, dar faptul ca numai un sfert dintre tineri au reusit sa treaca acest examen, care ar trebui in esenta sa fie unul de evaluare si nu unul de diferentiere-departajare, ar trebui sa ne ridice niste semne de intrebare, intrebarea esentiala fiind: ce urmareste statul prin transformarea unui examen national de evaluare intr-un filtru de departajare?

Posibile cauze:

-          lipsa de motivatie a profesorilor slab remunerati pentru prestatia depusa in licee - vinovat guvernul prin politicile sistemului educational;

-          nu a fost recuperata in mod integral materia care nu a fost predata la timp conform curriculei scolare, profesorii fiind mai tot timpul in greva in incercarea disperata de a-si apara si recupera drepturile - vinovat guvernul prin politicile sistemului educational;

-          programa scolara incarcata care pune accentul pe asimilare teoretica, in loc sa puna accentul pe asimilare practica  - vinovat guvernul prin politicile sistemului educational;

-          lipsa de preocupare a tinerilor – vinovata tanara generatie care trebuie sa inteleaga ca nu au alta alternativa decat sa puna burta pe carte;

-          lipsa de implicare a parintilor  - vinovati sunt parintii care isi neglijeaza odraslele din pricina luptei cotidiene pentru supravietuire, pe principiul “muncesc in jug de dimineata pana seara ca plodu’ sa aibe conditii, treaba lui e sa-nvete”;

-          lipsa de control in ceea ce priveste educatia care ar trebui sa provina dinspre societatea civila in ansamblul ei – vinovata societatea pentru crunta nepasare in ceea ce priveste propriul viitor.

Ce ar mai fi de spus? Ce am spus intotdeauna: cineva se face raspunzator pentru acesta stare de fapt si trebuie sa plateasca intr-o forma sau alta pentru neajunsurile create (au inceput deja sa apara sinuciderile in randurile celor picati la BAC, iar in aceste nefericite cazuri termenul “neajuns” pare unul cinic de-a dreptul). Nu este suficienta demisia ministrului educatiei, care nu este in stare sa vorbeasca corect limba romana, fie si numai in calitate de ales al neamului. Nu vor fi suficiente scuzele guvernanzilor pentru asumarea lor pe o lege a educatiei strambe. Lacrimile celor multi si deznadajduiti stau marturie nesimtirii opresiunii totalitare a statului.

Si inca ceva: sunt curios cate dintre beizadele au picat BAC-ul (fie ei beizadele politice, sau de alta natura)? Si cum au luat ei BAC-ul – sa nu-mi spuneti c-au rupt cartea cu dintii -, fiindca sunt convins ca semi-doctii care au conceput aberatiile de subiecte de la BAC au “vandut” aceste subiecte cui a trebuit, cu mult inainte de sustinerea examenului.

Si eu am trecut prin BAC. Si n-am copiat, l-am obtinut pe cinstite, prin munca, prin ceea ce acumulasem pana atunci. Si pe vremea mea se faceau smecherii la BAC, asta a fost de cand lumea. Tin minte ca in clasa a douasprezecea nu aveam timp liber. Nu cunosteam notiunea de bairam. Asta am invatat-o mult mai tarziu in facultate. In schimb am invatat carte. Si trebuie sa spun ca ceea ce am asimilat in acei ani, m-au desavarsit ca individ, mi-au format si completat personalitatea si sunt astazi ceea ce sunt, datorita profesorilor si parintilor care m-au educat in spiritul cinstei si onestitatii. Intr-un cuvant au pus baza si m-a pregatit sa dau piept cu viata, pana la urma de aceea se numeste examen de maturitate. N-am pus in mod intamplator profesorii inaintea parintilor. Pentru ca la vremea generatiei mele aveam respect fata de albul tamplelor docte ce mi-au deslusit lumea in care traiesc. Si, da! Stiam de frica profesorilor, de severitatea lor. Nu gasesc nimic rau in severitatea cu care profesorii ne “readuceau” pe fagasul normal al lucrurilor. Am mai calcat stramb, recunosc, n-am fost usa de biserica. Dar niciodata, si subliniez asta, niciodata nu mi-am batut joc de profesori si/sau colegi.

Si astazi, dupa atata amar de vreme, cand ma intalnesc cu fostii mei profesori, multi dintre ei pensionari, ne salutam si surprinzator, inca imi mai stiu numele dupa atata vreme! Si credeti-ma sunt profesori pe care i-am iubit si stimat pentru felul lor de a fi. Si la multi dintre ei inca le mai stiu numele. Iar daca inca ii mai tin minte dupa nume, inseamna ca oamenii aceia au insemnat ceva pentru mine. Au contat. Astazi, imi pare rau ca nu gasesc intotdeauna timp sa mai “rup” cateva minute de vorba cu ei. Salut si trec mai departe, sub acelasi zambet ingaduitor de alta data, parca ii aud: “ai invatat pentru astazi?” Si de fiecare data incerc acelasi val cald de emotii ca si atunci. Chiar si fata de profesorii cu care nu m-am avut bine. Si pe vremea mea erau destui profesori care treceau cu usurinta granita dintre sublim si grotesc. Dar toate cele rele s-au dus si au ramas vii amintirile cele frumoase. Pentru asta ii admir si stimez pe profesori, si cateodata, imi este dor de ei. Si ca de obicei ma inclin in fata lor.

Romania nefericita, permanent lovita si batjocorita

           Stau deseori si ma intreb cat mai poate suporta bietul popor roman. Nu ca i-as plange de mila. Dar parca sfidarea unei intregi natiuni a mers mult prea departe. Urechile guvernanzilor tarii sunt mult prea surde la tanguirea nationala, iar gesturile de suicid au devenit mult prea frecvente si din pacate, mult prea banale.

Pe principiul “cainii latra, satra trece”, guvernanzii isi vad nestingheriti de “treaba”, mutiland zilnic trupul natiunii cu noi masuri de asa-zisa “austeritate”, masuri – care vezi Doamne – sunt obligatoriu de luat, pumnul in gura majoritatii constand din amentintarea continua ca “daca nu luam aceste masuri, acum, vom ajunge in colaps economic la fel ca grecii”, mascand de fapt cu nesimtire incompetenta guvernanzilor de a face fata problemelelor natiunii.

Nimeni nu a spus ca Romania este o tara usor de condus. Dar “pestele de la cap se-mpute”, am mai zis-o si cu alte ocazii, iar nesimtirea guvernanzilor de a nu lasa pe altii capabili sa faca ceea ce ei nu sunt in stare, atinge cote nebanuite. Din dorinta de a tine cu dintii de putere cat mai mult cu putiinta, guvernanzii sunt decisi, sunt hotarati, sa calce pe cadavre, indiferent de costul politic.

Lipsa de transparenta, de empatie, fata de suferinta natiunii, a facut ca acest guvern sa fie cel mai “urat” dintre guvernele care au succedat puterii dupa Revolutia din ’89. Nici unul dintre guvernanzi, sau fosti ministri, care au facut parte din acest guvern la un moment dat, nu au avut bunul simt si/sau curajul sa iasa in fata natiunii si sa-si ceara scuze pentru gafele si nereusitele guvernului. Poate ca ar fi fost mai usor pentru electorat sa inghita hapurile amare ale guvernanzilor, poate ca imaginea lor n-ar fi avut atat de suferit, iar capitalul lor de imagine n-ar fi fost atat de scazut, daca ar fi afisat o fata mai umana, iar sfidarea n-ar fi fost atat de evidenta!

Lundu-ne drept prosti si... “neperformanti”, guvernul impreuna cu aparatul prezidential, comite o mare greseala, una capitala, in strategia lor de a conduce tara. Starea de amorteala a romanilor nu se datoreaza lenii sau inactiunii mintale in ceea ce-i priveste, ci mai degraba se datoreaza lipsurilor cotidiene, luptei continue de supravietuire,  dar cutitul inca n-a ajuns inca suficient de aproape de os.

Atunci cand ranile vor fi prea adanci pentru a mai putea fi ignorate, iar durerea va fi prea mare, cineva va trebui sa dea socoteala pentru asta, si ma tem ca cei care se fac vinovati de acesta stare de fapt, vor fi linsati in masa pentru nesimtirea de care dau dovada acum. Ma tem ca n-or sa mai apuce sa se ascunda in palatele pe care si le-au ridicat pe seama si pe truda unei natiuni, ma tem ca n-or sa mai apuce sa fuga in strainatate cu avioanele lor particulare, de lux. Ma tem ca odata trezit din starea sa de amorteala, poporul acesta mult incercat, va zdrobi pe cei care si-au batut joc cu nesimtire de o tara intreaga.

Deocamdata, natiunea isi plange victimele cazute colateral in urma crizei prin care tara trece. Odata uscate aceste lacrimi, odata stins acest bocet, mana cutremurata de emotii se va strange in pumnul care va zdrobi tradatorii de neam si de tara care ne conduc in acest moment. Nu este o amenintare. Ci un sentiment din ce in ce mai puternic ce strabate piepturile multora dintre noi care nu mai pot sa taca si sa inghita fierea amara pe care guvernanzii tarii ne-o tot indeasa pe gat de cativa ani incoace.

Ne-am saturat ca obrazul sa ne fie bestelit ori de cate ori presedintele tarii deschide gura. Ne-am saturat sa ne fie rusine sa tinem fruntea sus atunci cand iesim inafara granitelor tarii si sa spunem oricui ca suntem romani. Ne-am saturat de minciunile ordinare pe care ni le insira cu nesimtire guvernanzii, otravindu-ne fiecare zi din existenta noastra trista si umila cu promisiuni desarte.

Sunt sigur ca uniti de privatiunile cotidiene, romanii vor mai ridica inca odata glasul si pumnul impotriva opresiunii unui stat totalitar, fiindca romanii incep sa realizeze ca traiesc sub dictatura unui stat totalitar, iar istoria recenta ne invata si ne arata cum sfarsesc si cum trebuie tratati dictatorii.

Un presedinte inutil intr-o Romanie si mai inutila

“Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că ar renunţa la funcţia sa în noiembrie anul viitor, condiţionând revizuirea Constituţuiei astfel încât alegerile prezidenţiale să se suprapună cu cele parlamentare. “, titreaza un cotidian de larga raspandire in randul maselor.

Probabil ca presedintele tarii se afla, fara sa-si dea seama, intr-o grava eroare: nimanui nu-I pasa daca el renunta la jumatate din mandatul sau. Probabil ca domnia sa va propune un amendament la Constitutie care sa-i permita sa-si reia integral cel de-al doi-lea mandat! Acest troc are un pret. Sau poate ca trocul consta in reimpartirea administrativa teritoriala a tarii (a se citi federalizarea Romaniei ca in cazul fostei Iugoslavii) in asemenea mod incat maghiarii in calitatea lor de minoritate etnica sa puna in sfarsit mana pe HARCOV si pe Partium, spre reunificarea Ungariei Mari.

Oricare ar fi trocul, actualul presedinte al tarii va intra in istorie ca fiind cel mai nepopular, cel mai hulit de mase si cel care a reusit ceea ce intaintasii sai nu au facut-o: dezbinarea totala a maselor – si nu pe criterii etnice asa cum s-ar crede -, ci pe criterii sociale.

Nereprezentativ pentru pozitia de presedinte al unei tari, aflat in permanent conflict cu sine insusi dar mai ales cu cei din jurul sau, presedintele tarii si-a pierdut dreptul, sau daca vreti, calitatea de a mai recomanda maselor largi, o oarecare directie. In momentul in care a iesit in media cu afirmatii de genul: “poporul este neperformant”, “tara este neproductiva”, etc., dreptul de conducator legitim ales al maselor a fost eliminat din relatia presedinte-electorat.

Trebuie facuta precizarea ca nu masele sunt neperformante, ci cei din forul decizional al tarii, care nu sunt capabili sa ia decizii benefice in ceea ce priveste perpetuarea de la un ciclu de productie la altul al mijloacelor necesare obtinerii performantei economice, in ceea ce priveste prezervarea si inmultirea acestor mijloace. Nu mai trebuie sa spunem ca performanta este strict legata de productivitate si eficienta, si ca orice economie trebuie, sub imperativul necesitatii, sa se bazeze pe cunoastere. Nu insistam asupra definitiei performantei care presupune inainte de toate, atingerea nivelului propus in realizarea unor obiective strategice, pentru ca economia romaneasca nu are un scop bine definit pe termen mediu si lung, obiectivele sale fiind lasate la indemana FMI-BIRD catre care tara este aservita. (Performanta = Productivitate + Eficacitate; Performanta = Economicitate + Eficienta + Eficacitate)

In schimb am sa insist pe demagogia presedintelui, care cu fiecare aparitie in mass-media, inca isi mai inchipuie ca mai poate “ameti” masele cu eluculubatiile sale neintangibile. In fapt, capitalul de incredere mult stirbit in urma actiunilor ambigue ale presedintelui aflate in contradictie evidenta cu declaratiile anterioare acestor actiuni (nu vom diminua salariile, pensiile si cotele de ajutor social, nu vom inchide scoli, spitale si alte institu-tii bugetare, etc.) tinde acum spre zero, daca ar fi sa tinem seama de reactia maselor.

Dar romanul este, si a fost cat se poate de rezonabil: a inteles ca trebuie sa stranga cureaua la vreme de criza, dar nu intelege imbogatirea baronilor protejati, atat aflati la putere cat si a celor din opozitie, a inteles ca unele institutii trebuie restructurate pentru a inlatura sau diminua ineficienta acestora, dar nu intelege de ce trebuie ca masele sa suporte toate aceste costuri, a inteles ca trebuie luate masuri de austeritate, dar nu intelege risipa banilor publici pe proiecte de care tara nu are in acest moment nevoie, a inteles ca trebuie sa puna osul la treaba, dar nu intelege sa munceasca in conditii de sclavie moderna, a inteles ca fondurile europene trebuiesc investite in proiecte de infrastructura de care tara are cu adevarat nevoie, dar nu intelege ca in momentul accesarii acestor fonduri aproape un sfert dintre acestea trebuie sa “ingroase” pe diferite cai “pusculita electorala”, etc.

Ii urez presedintelui viata lunga, dar nu oricum: ci sa traiasca “la fel de bine” pe cat au reusit masele sa traiasca in aproape trei ani de mandat prezidential. Iar daca domnul presedinte nu stie CUM au trait romanii – marea majoritate dintre ei -, se cade sa-l informam: 

-                           intr-un sistem bugetar greoi care rapeste mult timp si bani contribuabililor;

-                          intr-un mediu de afaceri instabil care functioneaza cu sincope mari datorita constrangerilor de natura legislativa create sa suprime micii si intreprinzatorii mijlocii;

-                          intr-o fiscalitate excesiva: aproape un sfert dintre veniturile obtinute de contribuabili sunt canalizate catre buzunarul fara fund al statului;

-                           intr-un sistem de sanatate subred care nu poate oferi asistenta de calitate;

-                           intr-un sistem de invatamand neperformer care creeaza pe banda rulanta “forta de munca de tip sclavagist”;

-                           cu salarii bugetare, pensii, si indemnizatii de asistenta sociale taiate;

-                           cu scumpiri ale utilitatilor efectuate din trei in trei luni;

-                           cu un nivel de trai in continua scadere pentru masa larga a indivizilor angajati in campul muncii;

-                           cu un sistem legislativ corupt, ineficient, si in compania unor legi create pentru minoritatea avuta;

-                          in compania unor politicieni corupti, marsavi, si demagogi si aflati in permananta stare de capatuire prin orice mijloace

         Si lista ar putea continua. Asa arata de fapt mandatul dumneavoastra domnule presedinte. Viata lunga domnule presedinte si “sa traiti bine” la fel ca noi toti ceilalti...

Romania infranta

Am invatat sa plang. Din nou. Cu ochii uscati de lacrimi care n-au mai curs de mult in ultima vreme. Romania a ajuns, cu obrazul brazdat de vreme, sa planga mut, fara lacrimi, ca o mama care-si petrece la groapa fiii. Ingenunchiata de propria dorinta de autodepasire, de propria dorinta de a iesi din criza existentiala pe care nu si-a dorit-o. Neamul e sfaramat, iar natiunea romana este atat de dezbinata incat strainul care vine si-i cere “pamant si apa”, isi indeplineste dorinta imediat. Neamul se executa cu obedienta celui care incearca sa mai respire o gura de aer. Inca o data.

Tarandu-se in mocirla neputintei, ingenunchiata in fata nevoilor, tara s-a oprit cu trupul sfartecat in opt (sau poate saisprezece) parti, incapabile sa se mai tina impreuna, lipsindu-le liantul unor conducatori justi si drepti care sa lucreze pentru tara si nu impotriva ei. Cred, sau mai degraba incep sa cred, ca este deja mult prea tarziu, ca starea de amortire, nepasarea in care am fost adusi cu nerusinata premeditare, s-a intins peste trupul tarii ca o plaga, ca o rana supuranda, imposibil de vindecat, rana care a secatuit de puteri trupul tarii si asa lovit.

Au fost perioade in trecutul tarii cand aceasta a fost ingenunchita si lovita crunt de dusmanii ei, dar de fiecare data s-au gasit eroi care sa ridice pumnul strans impotriva tradatorilor si uzurpatorilor de tara, precum si impotriva dusmanilor care vor sa sfasie trupul tarii. Din pacate eroii mitici au disparut astazi, locul fiindu-le luat de catre indivizii infami cu o singura trasatura definitorie: parvenirea prin orice mijloace. Fanariotii din istorie s-ar rusina daca ar vedea noile mijloace de a jefui tara impuse de catre arivistii zilelor noastre.

Stransul curelei pana la holbarea ochilor din orbite, a devenit de multa vreme sport national printre putinii care inca se mai imbata cu apa rece, crezand in munca cinstita si intr-un trai onest. Societatea concurentiala dezvoltata arid de catre tanara si firava noastra democratie, in douazeci de ani de exercitiu democratic, ne-a facut sa intelegem ca traiul bun pe care fiecare si-l doreste – este inscris in insasi natura umana sa-ti doresti acest lucru – nu se poate obtine decat calcand fara mila pe cadavrul celui mai neputincios de langa tine, nu se poate obtine decat prin inselaciune, prin furt si minciuna.

Pusi in fata dovezilor de netagaduit, nu putem decat sa ne conformam “cerintelor”, lovind in aproapele nostru dovedit mai slab, contribuind la “piramida umana”, zbatandu-ne sa atingem varful, nerealizand crunta si amara realitate: odata ajunsi in varf, tot efortul se dovedeste a fi doar o modalitate de prelungire a agoniei; caderea inevitabila, este cu atat mai crunta cu cat varful este mai indepartat de baza.

Stiri de genul:

-                           Romania a primit ratingul de tara “stabila” (cine le da dreptul de a clasifica o tara, un neam?)

-                           Din 2014 Romania va primi mai putini bani din fondurile europene, banii alocati in 2007 nefiind absorbiti in totalitate (cui ii mai pasa, abia ne ducem zilele iar banii europeni ajung tot in buzunarele cui trebuie!)

-                           Firmele romanesti migreaza catre Moldova sau Bulgaria (si ce daca fiscalitatea din tara este calaul firmelor romanesti si asa abia respiram un aer suprataxat!)

-                           Sefii din SRI se lasa mituiti chiar si de un sac cu faina (si ei trebuie sa traiasca nu?)

-                           Presa din Romania se clatina dovedind ca are picioare de lut (inevitabil, nu?)

-                           Schimbarea modului în care bolnavii de cancer îşi pot procura medicamentele a lăsat mulţi pacienţi fără tratament, pentru că spitalele nu le au pe stoc. De la 1 aprilie, bolnavii de cancer nu-şi mai pot lua medicamente decât din farmaciile spitalelor. Multe dintre ele sunt însă goale. (Victime colaterale in lupta pentru supravietuire. Primii sacrificati sunt bolnavii, apoi batranii, urmeza copii si cei lipsiti de cea mai elementara aparare. Cinismul dezvoltat odata cu tanara noastra democratie (ca o buruiana ce se hraneste hulpav din trupul slabit al tarii) si promovat intens de “alesii” nostri, n-ar trebui sa ne mire. Primim ceea ce meritam.)

nu mai impresioneaza neamul. Repetate iar si iar pana la epuizare ne-am “calit”, ne-am “imunizat” si “ticalosit” sufletele, in asemenea maniera incat lacrimile nu mai au cum sa curga pe obrazul gros al majoritatii. N-au cum sa curga ele, pe obrazul asa-zis subtire al clasei conducatoare, dar-mi-te pe obrazul celor care trag in postura de boi, caruta impotmolita-n noroi a neamului. Minciunile insirate ne-au facut sa nu mai recunoastem adevarul. Drumul pe care este impins neamul, inselator chiar si pentru cei mai versati, n-are decat o singura finalitate. Distrugerea integritatii neamului romanesc, desfiintarea fiintei nationale, transformarea neamului intr-un popor de “sclavi moderni” aserviti intereselor dusmanilor interni si externi ai tarii, secatuirea de resurse, transferul resurselor importante pentru tara in maini straine.

Poate-am castigat cateva batalii in razboiul economic pe care-l purtam aproape fara sa realizam. Cu siguranta nu vom castiga acest razboi, fiind macinati interior de tradatorii de neam si de tara cuibariti in fruntea tarii precum paduchii insetati de sange.

            O lacrima curge stingher pe obrazul palmuit al Romaniei. Cine este raspunzator pentru aceasta lacrima? Cine plateste pentru obrazul inrosit al tarii?

Romania fortareata, ascunsa si certareata

Romania a cerut insistent americanilor protectia sub scut, acum ca teroristul nr. 1 al lumii a fost capturat si ucis, in frica repercusiunilor teroristilor arabi, fiindca sunt cunoscute de toata lumea asa-zisele “fapte teribile” intreprinse de fortele armate romane in teritoriile arabe. In fapt, probabil ca moartea teribilului terorist, le-a dat apa la moara autoritatilor romanesti, odata ce se va instala baza militara americana din sudul tarii, vor putea astfel sa mai “justifice” ca fiind niste cheltuieli in plus, banutii cheltuiti aiurea din buzunarul public care in adevar migreaza catre pusculita electorala. Jucand fals, autoritatile romanesti nu fac decat sa intareasca opinia majoritara privind cheltuirea fara folos a banilor publici, impuscand doi iepuri de-odata: un plus la capitalul de imagine (io’te dom’le ca va aparam antiaerian, nici musca n-o sa mai zboare) si bineinteles “camuflarea” unor sume ce vor fi cheltuite “pe langa” cele cu intretinerea bazei americane. In perioada urmatoare, se vor da probabil in stamba suplimentand in mod inutil bugetul pentru apararea tarii cu cheltuielile pe care le vor face americanii pe pamant romanesc.

Si fiindca o generatie intreaga a stat cu ochii atintiti pe cer in asteptarea americanilor (imi amintesc odata ca eram cu bunica-miu pe camp si auzind in departare un avion acesta mi-a spus punandu-si mana caus la ureche: “i-auzi copchile, ca vin americanii!”), acum ca acestia in sfarsit au sosit, nu putem face decat sa ridicam din umeri si sa fluieram a paguba, fiindca odata intrati sub scut vor creste automat si costurile vietii din Romania. Acest scut nu este gratuit, iar daca tara are (chiar are?) nevoie de aparare impotriva rachetelor arabesti, atunci sa facem bine si sa platim inca un bir in plus, cel pentru siguranta vietii. Cunoscand relatiile “fratesti” dintre arabi si Romania, privind lucrurile chiar si numai sub aspectul asa-zis-ului “schimb de studenti”, ma indoiesc ca arabii vor fi atat de prosti incat sa-si omoare proprii tineri trimisi sa studieze in vestitele universitati din Romania cu traditii vechi in acest domeniu, aruncand asupra tarii noastre napasta distrugatoare a rachelelor intercontinentale.

Cat despre restul destul de consistent, al tezaurului romanesc ramas ascuns opiniei publice in beciurile bancilor din Moscova inca din perioada interbelica, putem sa-i punem de pe-acuma cruce. Aleluia, nu-l vom mai vedea niciodata, nu ca diplomatia romaneasca ar mai fi facut ceva eforturi in recuperarea pe cale diplomatica a unui crampei din istoria tarii: acte vechi domnesti, hrisoave nepretuite, tablouri si obiecte de arta cu valori inestimabile astazi, zeci de tone de lingouri in aur si argint, bani, devize si valori in actiuni, toate acestea reprezentand asa-zisa prada de razboi sechestrata de rusi in contul deciziilor proaste luate de Romania simpatizanta cu Germania hitlerista sub regimul Generalului Antonescu. Evindent deranjati, rusii nu vor sta cu mainile-n san. Si asa relatiile noastre bilaterale ruso-romane scartaie de multa vreme, ba din cauza Transnistriei moldovenesti, ba din cauza canalului ucrainian Bastroe, ba ca vinul din Moldova ii prea acru, ba ca scutul antiracheta ii prea aproape de granita lor si se simt amenintati de americani, ba ca presedintele nostru ii prea bagacios fata de-al lor pe la summit-ele internationale, de se scuipa-n ochi unii pe altii ca matele cand se-ntalnesc, s.a.m.d., descurca-i Doamne pe toti ca prea i-a-ncurcat necuratu’.